Să vă povestesc feelul pe care l-am avut când mi-am văzut copilăria însumată în două ore şi patruzeci de minute? O parte, cel puţin, din moment ce mai urmează încă două sequeluri.
Îmi amintesc cartea cu coperţi roşii, decorată cu înscripţionări argintii, cu Bilbo plutind pe un butoi pe un râu, cu numele lui Tolkien reliefat în verde. Ediţie din 1995. Am primit-o de ziua mea, când împlinisem patru ani, de la nişte prieteni de familie. Pe spate scrie că copilăria nu e completă fără Tolkien şi că copilul nu e copil fără Hobbitul. Mama mi-o citea regulat, îmi amintesc. Îl imita atât de bine pe Gollum cu sâsâitul lui şi cu accentul ăla ciudat, încât devenise personajul meu favorit.
M-am dus singură, ştiind probabil că o să bocesc într-un colţ, singurică. Mda, îmi făcusem rezervare de acasă de pe net, un loc fain, dar tipa de la ghişeu mi-a spus că nu are aşa ceva pe numele meu. Am primit un loc undeva lângă perete, pe ultimul rând. Nu s-a văzut chiar aşa de rău, but still. Avantajul era că mă puteam sprijini de perete. Toată lumea era cu familia şi cu prietenii, bineînţeles. Trecând peste detaliile nesemnificative. Cam ăstea au fost reacţiile mele în timpul filmului:
- OMFG. Martiiin cu zulufi. asdfghjkl.
- Aaaaa. Elijah Wood. Copilu ăsta nu îmbătrâneşte deloc?
- FILI & KILI. Omoară-mă acum. E legal ca nişte pitici să fie atât de sexy?
- Thoooooriiiiiiin. Voi Durinii, aveţi nişte gene calumea.
- Melodia asta vorbeşte sufleţelului meu.
- PONEEEEEI!
- Ariiiiiiiiciiiiiii.
- Deci. Thranduil călare pe un ren. Seems legit.
- Killiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Al meu. Al meeeeeeeeeu.
- THIS SHIP SAILS ITSELF: Thilbo Bagginshield!
- Vreau dragonuuuullll.
- Încă 347 de zile până la continuarea filmului. Hooray...
- Dar dar dar dar unde e Benedict?
- Bollocks.
Şi cel mai fain moment a fost ăla în care toţi piticii cântă Misty Mountains Cold, în livingroomul lui Bilbo. Mi s-a făcut pielea de găină. Şi cântecul e magnific. http://www.youtube.com/watch?v=McwXxJ54t30
"Far over the Misty Mountains cold,
To dungeons deep and caverns old,
We must away, ere break of day,
To seek our pale enchanted gold.
The pines were roaring on the heights,
The wind was moaning in the night,
The fire was red, it flaming spread,
The trees like torches blazed with light."
Şi hm, mi-am spus că probabil nu o să am caractere peste care să să fangirluiesc până la trei luni după. Dar. Fili şi Kili. De ce? De ce Aidan Turner cu plete în vânt? Nu puteau să aleagă un actor cu o faţă de pitic şi nu una de Adonis? Hmphft. Şi Thorin. Adică Richard Armitage. Şi Dean O'Gorman. Mulţumesc, Peter Jackson, mersi mult. Tocmai mi-ai distrus timpul liber, dashboardul de pe Tumblr şi emoţiile mele. Danke schon.
Şi da, copilăria mea, pe marele ecran, cu nişte pitici care nu sunt tocmai urâţei (eh, patru dintre ei. Şi Bofur, pe lângă Thorin şi nepoţeii săi Fili & Kili), cu Martin Freeman (Jaaawn) şi nişte peisaje uluitoare şi şi şi mult feel.
I WAITED FOR THIS 10 YEARS, IN AZKABAN. Şi nu am fost dezamăgită.
Mda, post de fangirl din care probabil nu aţi priceput nica.
Fiind 31 decembrie, vă urez un an nou cu de toate.
Să aşteptaţi toate cărţile, filmele, serialele care trebuie să apară, cu răbdare.
Să aveţi grijă când traversaţi strada.
Şi la şcoală s-aveţi grijă.
Să aveţi spor la bloggărit, voi ăştia ce perindaţi pe blogger.
Cam atâta.
Happy an nou!
